Arta modernă este perioada cuprinsă între impresionism și postmodernism. Caracteristic acestei perioade o reprezintă independența artei față de caracterul realist de care fusese legată. Funcțiile suplinite de fotografie - ceea ce numim astăzi album cu amintiri de familie era suplinit de galerii de tablouri cu persoane apropiate, portrete sau autoportrete - ori de redare a anumitor scene preluate din religie, mitologie sau cotidian sunt inlocuite de explorarea sensului, a relațiilor dintre culori și forme.
Culorile și formele sunt percepute ca entități în sine și nu doar ca un vehicul al realității externe. La fel ca notele muzicale, culorile și formele pot exista în sine, pot produce senzații și pot trezi anumite stări.
Începutul acestei perioade este făcut de impresionism, curent ce refuză să mai polizeze fotografic imaginea redată. Senzația de 'acuarelă peste care s-a vărsat un pahar cu apă' este respinsă la început de lumea artistică. Expresionismul accentuează căutarile; fauvismul propune culori violente, fără prea mare legătură cu realul.
Punctul de turnură îl reprezintă însă mișcarea cubistă, care propune ca formele reprezentate să fie descompuse și apoi recompuse din nou pe pânză.
Cubiștii susțin că din moment ce modelul are numeroase fațete reprezentarea realist-mecanică (unui model prezentat din profil i se văd doar un ochi și doar o ureche) o reprezentare completă ar fi mult mai onestă.
