O furtună supercelulară este caracterizată prin prezența unui mezociclon: curenți ascendenți adânci care se rotesc persistent. Din acest motiv aceste furtuni sunt uneori numite furtuni rotative. Dintre cele trei clasificări ale furtunilor (supercelulare, multicelulare, monocelulare), furtunile supercelulare sunt cele mai rare dintre toate și au potențialul de a fi cele mai severe. Furtunile supercelulare sunt deseori izolate de alte furtuni și pot domina vremea locală pe o distanță de 32 de kilometri (20 mile). În medie durata lor este de 2-4 ore.
Furtunile supercelulare sunt deseori clasificate în trei tipuri: Clasice, Precipitații scăzute (PS sau LP) și Precipitații mari (PM sau HP). Furtunile supercelulare cu precipitații scăzute sunt de obicei găsite în zone cu climat mai arid, cum ar fi câmpiile înalte ale Statelor Unite ale Americii, și cele cu Precipitații Mari sunt de cele mai multe ori găsite în zonele cu climat umed. Furtunile supercelulare pot să se formeze oriunde în lume dacă există condiții de vreme corespunzătoare, dar sunt cele mai des găsite în Marile Câmpii ale SUA într-o zonă cunoscută sub numele de Aleea Tornadelor dar și în Culoarul Tornadelor din Argentina, Uruguay și Sudul Braziliei.
