Apeduct (din latină aquaeductus=conductă de apă) este denumirea dată unui sistem de construcții și instalații de transportare a apei de la locul de captare până la cel de consum.
Istoric
Cele mai vechi apeducte sunt menționate în istorie, de istoricul grec „Semiramis” de pe timpul faraonului egiptean Ramses II supranumit „Ramses cel Mare” și regelui israelian Solomon (ebraică שלמה Schalom:o). În acel timp existau apeducte în Orientul Apropiat ca și în Orientul Îndepărtat în China, Iranul de vest (arabă قنات, Kanat)
Astfel se mai pot aminti resturile apeductului din Palmyra (Siria) și de pe insula Samos din secolul VI î.Hr. (Grecia), care sunt reprezentate prin canale subterane ce conduceau apa potabilă de la un izvor spre localitățile antice.
O perfecționare a construcției acestor apeducte are loc în timpul romanilor, conductele de apă erau din plumb, lemn, sau canale din piatră.
Mai cunoscute sunt apeductele romane ca „aqua Appia“ (î.Hr.), din orașele Pompei, Roma. Apeductele pentru a sigura o cădere optimală (cca. 0,5%) pentru scurgerea apei erau construite pe mai multe nivele.
Apeductele din anii 290 î.Hr. atingeau o lungime de 400 km, din care 64 km erau apeducte-arcade, iar 2,5 km tunele.
