instalare - alege un puzzle de rezolvat

Instalația este o modalitate de exprimare în arta vizuală contemporană, în care se utilizează diverse materiale dispuse în spațiu tridimensional, pentru a oferi spectatorului o experiență particulară inedită în circumstanțe determinate. Instalația nu este limitată la spațiul unei galerii, ci se poate manifesta prin combinarea diverselor medii de exprimare în orice spațiu public sau privat. Spre deosebire de "environement" din anii '50 și '60 ai secolului trecut, în care pe primul plan stătea intervenția artistului în spațiul public prin prezența sa nemijlocită în desfășurarea evenimentelor de fiecare zi, în arta instalației nu se urmărește o înscenare spațială narativă. Instalațiile s-au dezvoltat începând cu anul 1970, dar premize ale acestei forme de artă se pot găsi în "ready-made" ale lui Marcel Duchamp, în "Merzbilder" și "Merzbau" ale lui Kurt Schwitters, în "Cabinetul abstracților" al lui El Lissitzky sau în reliefurile decorativ-arhitectonice ale lui Oskar Schlemmer. Încă din anii '50, datează aranjamentele grupului japonez "Gutai" și televizoarele "preparate" ale lui Nam June Paik, urmate curând de propunerile artiștilor italieni din "Gruppo N" și "Gruppo T", împachetările lui Christo și Jeanne-Claude, diversele combinații de obiecte ale lui Joseph Beuys (în 1976 "expune" o stație de metrou la Bienala de la Veneția). Instalațiile pun în scenă, într-un aranjament care are propria sa dinamică, modalități tradiționale ca pictura, sculptura, fotografii, dar mai ales medii moderne ca proiecțiile de film sau video, sunete, jocuri de lumină, mișcări, și pot fi procesate prin programe informatice. Unele instalații sunt strâns legate de un anumit loc într-o sală de expoziție (opere in situ) sau , dimpotrivă, existența lor depinde de un spațiu particular pentru care au fost create și în care artistul a conceput un aranjament caracteristic. Opera nu poate fi transportată în alt loc, nici nu poate fi vândută, capătă astfel caracteristicile unei arte efemere, nu prin eroziunea și disoluția fizică a componentelor, ci prin suspendarea conotațiilor pe care le-a presupus această temporară compoziție. Dincolo de momentul impactului pe care îl trezește în cadrul unor manifestări, instalațiile rămân în memorie prin documente fotografice sau filme. Cu toate acestea, regăsim o serie de astfel de lucrări în muzeele de artă contemporană, care conservă ca atare unele instalații făcute în cadrul respectivului muzeu sau aduse aici din altă parte.