Cele patru elemente, apa, focul, aerul și pământul pun în mișcare grupuri de imagini, ajutând la asimilarea intimă a realului dispersat în formele sale. De-a lungul timpului, umanitatea și-a reprezentat prin diverse feluri modelele sale intime de gândire, sensibilitate, devenire sau existență, iată de ce există mai mult decât suficiente imagini, desene, picturi sau varii ipostaze adiacente celor înșirate, dintr-o dorință mistică neexplicată de a-și apropia în orice fel natura, transcendentul, sau de a-și explica ființarea. Există trei dimensiuni ale imaginii, spune Jean Paul Sartre, în L’imaginaire, prima este aceea că imaginea este, în fapt, o conștiință, și mai mult, una transcendentă; ea diferențiază imaginația de celelalte moduri ale conștiinței, obiectul imaginat e dat imediat ca atare, în timp ce cunoașterea perceptivă se formează încet prin aproximații și luări succesive de contact. Cea de-a treia dimensiune a imaginii este spontaneitatea.
Apa, așezată sub simbolismul totalității virtualităților, ea fiind fons și origo, matricea tuturor posibilităților de existență este primul element și cel mai bogat în reprezentări.. Apa este principiu al nediferențiatului și al virtualului, temelie a oricărei manifestări cosmice, receptacul al tuturor formelor și al tuturor germenilor, apele simbolizând substanța primordială din care toate formele se nasc și în care toate se întorc, prin regresiune sau cataclism. Comparată sau asimilată lunii, apa, prin excelență fluidă, este prototipul apei vieții sau apei vii. Apa reunește formulele mitice ale aceleiași realități metafizice și religioase: în apă rezidă viața, vigoarea și eternitatea.
