Dumnezeu este fie termenul prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste avraamice: iudaism, creștinism, islam, fie un termen sinonim cu acela de „divinitate, zeitate, zeu/zeiță”. În general se poate determina la care dintre cele două sensuri se face referire într-un text prin faptul că în prima sa accepțiune termenul este scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică.
În primul sens, termenul „Dumnezeu” corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un acronim; transliterarea acestei tetragrame mai cunoaște și formele YHVH, JHVH sau JHWH. În lipsa altor precizări, în vorbirea curentă „Dumnezeu” desemnează Dumnezeul evreilor, al creștinilor și al musulmanilor.
De la dumnezei la Dumnezeu
Multă vreme populația regatelor Iuda și Israel l-au venerat pe YHWH (vocalizat ca Yahweh sau Yahwe), un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecții din partea acestuia, fără a nega însă existența divinităților țărilor vecine. Această practică se numește „monolatrie”, evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeități. Astfel, Biblia ne spune (1 Cronici 14:7) că regele David a avut un fiu numit „Baaliada” (sau „Beeliada”), adică „Baal știe” (Baal fiind una dintre principalele zeități cananeene, alături de „El”) și că Saul, și el, a avut un fiu numit Eșbaal (1 Cronici 8:33), adică „omul lui Baal”. Biblia (Ieșire 15:11) îl citează pe Moise spunând: „Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?”. Psalmul 86:8 reia și el ideea: „Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne”. În alți psalmi (e.g.,82:1) dumnezeul evreilor ni se spune că stă de vorbă într-o adunare de dumnezei („[...] El judecă în mijlocul dumnezeilor.”) sau „alți dumnezei se închină Lui” (Psalm 97:7 - 9).
