coastă - alege un puzzle de rezolvat

Din punctul de vedere al geografiei fizice, „litoralul” este zona din jurul contactului între mare și uscat, unde se fac simțite simultan : influențe climatice atât terestre, cât și marine ; procese de modelare atât ale eroziunii sau depunerii terestre, cât și ale eroziunii și depunerii marine.Relieful litoral este în general format din trei fâșii geomorfologice : litoralul actual cu falezele, estuarele, plajele, grindurile, lagunele, limanele și perisipurile sale ; încadrând această fâșie, altele două, anume mărturiile fostelor trasee ale țărmului și fostelor nivele ale mării în diferitele epoci din trecut : terasele, falezele, greziile de plajă, grindurile și perisipurile fosile de pe uscat ; terasele, falezele, greziile de plajă, grindurile, perisipurile și văile fosile de pe platforma continentală submersă.Litoralul actual este fâșia de teren pe care apa mării poate înainta sau se poate retrage și pe care se face simțită acțiunea de modelare a valurilor, curenților și mareelor. În zonele unde fluxul și refluxul sunt importante, cum este de exemplu golful Fundy din Canada, pe coasta atlantică, lățimea sa poate atinge până la 15 km, iar denivelarea între flux și reflux până la 20 m. Se mai folosesc și denumirile de țărm sau coastă. Din punctul de vedere al geografiei politice, indiferent de relieful său, „litoralul” este linia de contact între teritoriul terestru al unui stat (unde se exercită autoritatea unităților administrative terestre, și care poate fi privatizat) și apele sale teritoriale (unde se exercită direct și excluziv autoritatea statului, adesea prin intermediul forțelor navale, și care nu poate fi privatizat). În țările unde există maree, linia „litoralului” este în mod convențional fixată la limita fluxului, partea submersă temporar (zona tidală dintre linia de bază a refluxului și „litoral”) aparținând domeniului apelor interne ale statului, aidoma lacurilor și râurilor. Agentul principal al modelării reliefului litoral este apa mării, prin formele sale specifice de mișcare. Valurile reprezintă principala formă de mișcare a apelor marine (în condiții normale este de câțiva metri). În zona de țărm, valurile se manifestă prin trei procese: izbire sau abraziune (efectele sunt deosebit de însemnate la țărmurile înalte unde determină slăbirea și smulgerea bucăților de rocă, crearea de scobituri la baza falezelor – marmite și în final retragerea falezelor și extinderea platformei litorale); transport (deplasează spre largul mării materiale dislocate, de la nisip la blocuri cu mărimi diferite, în funcție de puterea valurilor – de exemplu, la Alger un bloc de 100 t a fost proiectat la o distanță de 8 m de țărm; acumularea (depune materialele dislocate, sub formă de bancuri de nisip).În afara valurilor provocate de vânt, numite și valuri de oscilație, mai au importanță și valurile de translație, solitare, provocate de cutremure, alunecări și erupții submarine sau de prăbușirea unor blocuri masive de gheață. Acestea se propagă pe distanțe mari, cu viteze de mai multe sute de km/h, au înălțimi de 25-30 m, lungimi de câteva sute de metri și provoacă dezastre la atingerea țărmului. Acțiunea valurilor depinde de adâncimea apei și de forma țărmului; ea este deosebit de intensă la țărmurile înalte cu ape adânci și redusă la cele joase, cu plaje.