cazuri - alege un puzzle de rezolvat

În unele limbi flexionare și în cele aglutinante, cazul [termen provenind din cel latinesc casus „cădere”, traducere a termenului grecesc πτῶσις (ptôsis)] este o categorie gramaticală caracteristică părților de vorbire nominale (substantivul, articolul, adjectivul, pronumele, numeralul), unul din mijloacele morfologice prin care se exprimă funcțiile sintactice ale acestora în cadrul propoziției. Schimbarea formelor unui cuvânt în funcție de caz este numită declinare. Limbile diferă foarte mult din punctul de vedere al cazurilor. Înainte de toate, ele se împart în limbi care posedă această categorie gramaticală și limbi care nu o posedă, iar cele care o posedă diferă prin numărul cazurilor. Prin natura lor, nu dispun de cazuri limbile izolante, precum chineza, în care cuvintele au o singură formă, indiferent de funcția lor sintactică, dar sunt și limbi care au avut cazuri într-un anumit stadiu al evoluției lor și nu mai au. Prin metode ale lingvisticii comparative s-a ajuns la concluzia că a existat o limbă proto-indo-europeană, flexionară, care avea opt cazuri (nominativ, vocativ, acuzativ, genitiv, dativ, ablativ, locativ și instrumental). Numărul acestora a scăzut în măsuri diferite în cursul evoluției la limbile indoeuropene vechi, apoi la cele moderne, prin fenomenul numit sincretism al cazurilor. Astfel, în limba latină, de exemplu, ablativul, locativul și instrumentalul s-au reunit în cazul numit ablativ. În schimb, în gramaticile unor limbi slave actuale, precum cele din diasistemul slav de centru-sud, se iau în seamă șapte cazuri, lipsind numai ablativul. Dintre urmașele latinei, limba română a moștenit, conform gramaticilor tradiționale ale acestei limbi, cinci cazuri, fraceza a avut într-o epocă veche a sa două și a rămas până la urmă numai cu câteva vestigii ale lor limitate la pronumele personal, la fel ca și celelalte limbi romanice de vest.