În ciuda taliei mari și al aspectului sălbatic, Norvegiana de pădure nu este un descendent sau un hibrid al vreunei specii de pisică salbatică. Denumită „Norsk Skogkatt” în Norvegia, Norvegiana de pădure este posibil să fi ajuns in nordul Europei acum câteva sute de ani, ca descendent al pisicilor domestice introduse în Europa de către romani. Mențiuni cu privire la pisici de talie mare, cu părul lung există în mitologia scandinavă. Din moment ce miturile scandinave au fost transmise generațiilor următoare prin viu grai timp de câteva sute de ani înainte de a fi consemnate în poemele Edda, undeva între anul 800 î.Hr. și 1100 î.Hr., este foarte clar că pisicile domestice cu părul lung au existat în Norvegia de foarte mult timp. Clima din nordul Norvegiei a oferit un test aspru acestor pisici. Numai exemplarele cele mai robuste și mai rezistente au supraviețuit, astfel că, de-a lungul secolelor, pisicile au dezvoltat constituții robuste, blănuri impermeabile, lungi, simțuri fine și instincte puternice. Primul club al pisicilor din rasa Norvegiană de pădure a fost fondat în 1934, iar în 1938, primul exemplar din această rasă a fost etalat într-o expoziție felină în Oslo, Norvegia.În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rasa a fost la un pas de a dispărea, iar încrucișarea cu pisica domestică norvegiană, cu părul scurt amenința existența Norvegienei de pădure, ca rasă pură. După război, crescătorii de pisici din Norvegia au început un program de creștere și selecție pentru a salva rasa de la dispariție.
