O flacără este partea vizibilă, luminoasă a unui foc. Ea ia naștere în urma unei reacții puternic exoterme (de exemplu de ardere) care are loc într-un spațiu relativ mic.Deși unele lucrări consideră flacăra formată din gaze ionizate sub formă de plasmă, alte surse o consideră, datorită temperaturilor nu prea mari, care produc o ionizare redusă, doar ca o masă liberă de gaze fierbinți.
Producerea flăcării
Când, de exemplu o brichetă este apropiată de o lumânare, căldura flăcării brichetei face ca moleculele de parafină să se vaporizeze. În această stare ele pot reacționa cu moleculele de oxigen din aer, reacție exotermă care produce suficientă căldură pentru a vaporiza alte molecule de combustibil, ducînd la autoîntreținerea flăcării. Diferitele temperaturi și concentrații de combustibil și oxigen din flacără duc la formarea a numeroși produși de reacție incompletă și radicali, care reacționează unii cu alții. Energia existentă în flacără excită electronii unor produși intermediari ce există în flacără, ca CH și C2, care emit lumină vizibilă când eliberează energia în exces. Culoarea și temperatura flăcării depinde de tipul combustibilului ars. La flăcările cinetice (v. mai jos) albastre ale hidrocarburilor în care nu există funingine lumina emisă are lungimea de undă sub 565 nm, adică este în domeniul arbastru-verzui. Iar particulele de carbon (funingine) sau alt material care se găsește în flacără emit radiații electromagnetice în funcție de temperatura flăcării conform legilor corpului negru.
